Cornu Luncii este o comună în județul Suceava, România, formată din satele Băișești, Brăiești, Cornu Luncii (reședința), Dumbrava, Păiseni, Sasca Mare, Sasca Mică, Sasca Nouă și Șinca. Este situată la 47°28′ latitudine nordică și 26°09′ longitudine estică, la o altitudine de 378 m deasupra nivelului mării. Localitatea se întinde de-a lungul drumului european E85, între orașele Fălticeni și Gura Humorului.
Satul Cornu Luncii a fost localitate de frontieră după anexarea în 1774 a părții de nord-vest a Moldovei (denumită Bucovina), de către Imperiul Habsburgic. La 6 mai 1809, pe moșia Cornu Luncii a fost înființat un Oficiu Vamal; clădirea fostului pichet de grăniceri de pe teritoriul românesc se mai păstrează și astăzi. În noiembrie 1918, Cornu Luncii (partea din sat ce se numește Stănilești, și care făcea parte din Austro-Ungaria) a fost prima localitate în care au intrat trupele române pentru eliberarea Bucovinei.
Localitatea Cornu Luncii a fost renumită până în anul 1990 pentru Topitoria de In și Cânepă, una dintre cele mai productive întreprinderi de acest gen din România. Desființarea acestei întreprinderi în 1995 a dus la sărăcirea populației comunei, a cărei principală îndeletnicire a rămas agricultura. O mare parte a tinerilor a emigrat și continuă să emigreze în țările Europei de Vest, în special în Italia.
Până la reforma administrativă din 1950, comuna Cornu Luncii (cu excepția satelor Băișești, Brăiești și Stănilești) a făcut parte din județul Baia.
Mai multe informații Aici